miercuri, 24 ianuarie 2024


ZIUA UNIRII PRINCIPATELOR ROMÂNE

24 IANUARIE 1859

Se împlinesc 165 de ani de la Unirea Principatelor Române, Moldova și Țara Românească (Muntenia), zi recunoscută drept "Ziua cea mare a veacului", considerată temelia formării statului național român modern.
Pe 24 ianuarie sărbătorim primul pas concret făcut pentru înfăptuirea României Mari, care s-a finalizat apoi pe 1 Decembrie 1918. Acest moment a însemnat, de fapt, anunțarea de către Adunarea Electivă a Țării Românești a faptului că Alexandru Ioan Cuza a fost ales domn al Țării Românești. Doar cu câteva zile înainte, pe 5 ianuarie 1859, tot Alexandru Ioan Cuza fusese ales domn și în Moldova. Până la acel moment, cele două provincii avuseseră lideri diferiți, iar acesta era într-adevăr un moment istoric, ce se traducea prin Unirea Principatelor Române.
Ziua de 24 Ianuarie 1859, a fost o zi de mare sărbătoare a bucuriei, speranței și credinței în destinul propriu al poporului român.
În urma dublei alegeri a lui Alexandru Ioan Cuza s-au pus bazele statului român modern. Statul român modern s-a stabilizat apoi prin reforme (reguli, transformări, modificări) active, susținute în plan intern de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Câteva exemple însemnate:
  • Legea secularizării averilor mănăstirești (1863);
  • Statutul Dezvoltător al Convenției de la Paris (mai 1864);
  • Legea agrară (1864);
  • Legea instrucțiunii publice (1864).
În conformitate cu prevederile Legii nr 171 /2014, data de 24 ianuarie, a devenit ZIUA UNIRII PRINCIPATELOR ROMÂNE și a fost declarată sărbătoare națională.

LA MULȚI ANI, ROMÂNI!
LA MULȚI ANI, ROMÂNIA !

Bibliotecar,
Dan Lupei

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu