Dor de Eminescu
de Adrian Paunescu
Ce-a făcut si-a desfăcut
Eminescu-i remuscarea
Dorului de absolut.
Dacă unu si cu unu
Nu mai vor să facă doi
Eminescu este chipul
Infinitului din noi.
Fără el oricare lucru
Si-ar urma cărarea sa,
Fără el chiar steaua noastră
Dintre stele ar cădea.
Pe pământul vechii Dacii
Când mai mare, când mai mic,
Dacă n-ar fi Eminescu
Viata nu ne-ar fi nimic.
El Moldovei ii e fiul
Si Munteniei nepot
L-a-nfiat intreg Ardealul
Eminescu-i peste tot.
Intr-o lume relativă
Mai avem un nume sfânt,
Eminescu-i România
Tăinuită în cuvânt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu